Da, da, chiar vă invit pe bune, să petrecem o zi împreună 🙂 Pe lângă faptul că am decis să împărtășesc cu voi o zi din viața mea reală, cu bune și cu rele, am luat decizia de a organiza primul fan-meeting, alături de cât mai mulți dintre voi. Voi anunța în curand detaliile acestei zile, însă până atunci, haideți să vorbim puțin despre lucrurile care nu se vad din fața televizorului și monitorului unui computer.
Da, am zile în care mă trezesc ca o Domniță, firește, iar primul lucru care mă întâmpină în oglindă… este o pereche frumoasă de cearcăne, care ar face-o invidioasă chiar și pe Andreea Raicu. Glumesc! Chiar așa de rau nu am pățit-o niciodată 🙂 Serios vorbind acum, am zile când îmi pun ceasul să sune cu o oră mai devreme decât ar trebui să mă trezesc, pentru a savura trecerea a fiecare 5 minute prețioase de somn. Știu! Este sadic, cumva, chiar masochist, dar găsesc o plăcere aproape perversă în a mă bucura de fiecare 5 minute anterioare trezirii în sine.
Da, am un ritual de dimineață și acesta include, invariabil, APA. V-am povestit deja câtă apă beau pe zi, dar ceea ce nu știți este că, întotdeauna, am grijă să îmi încep ziua cu un mic dejun înfiorător de bogat. Da, nu îmi impun restricții, niciodată, dimineața și nici voi nu ar trebui să o faceți. În fond, este mult mai grav să vă apuce o poftă misterioasă, la două noaptea, nu credeți? La micul dejun îmi permit și o bucată de ciocolată neagră, evident 🙂 și o cană mare cu lapte. Ador laptele dimineața! Cel puțin, asta încerc să îmi spun în fiecare zi, pentru că știu cât este de important laptele, într-o dietă echilibrată. Iar eu încerc să am o viață echilibrată, în dezechilibrul ei, așa cum și voi sunt sigură că o faceti.
Știți zilele acelea când îmi scrieți să fac un live, să vă răspund mai repede la mesaje, iar eu întârzii să o fac? Ei bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru proiectele frumoase din care fac parte și prețuiesc fiecare 5 minute pe care le am pentru mine, familia mea, dar și voi. M-ați întrebat odată ce port în spatele pupitrului Bravo, ai stil!, în timpul
săptămânii, atunci când nu ies pe scenă. Ei bine, da, o dată mi-am uitat partea inferioară a ținutei și am intrat doar într-un top. Ce?! Voi nu ați fi făcut la fel? Nu că asta ar fi o problemă. În fond… viața asta nu este doar despre cârpe.
Îmi place luxul și o recunosc cinstit. Da, sunt o snoabă, dar niciodată o ipocrită. Sunt prea săracă să îmi cumpăr haine ieftine, așa că o fac doar accidental. Dar da, o mai fac câteodată. Îmi scrieți foarte des despre Bravo, ai stil! și despre Verdict Iulia Albu. Nu este ușor să fiu eu, dar este al naibii de frumos și vă mulțumesc pentru că sunteți lângă mine! Și da, există și momente când îmi doresc, poate, să iau masa fără a fi neaparat… în centrul atenției, dar îmi asum faptul că lucrurile, în acest domeniu, vin la pachet. Și da, este un pachet pe care îl accept, cu tot ce implică el.
Este o lume în care trebuie mereu să fii impecabil, onest cu ceilalți, dar mai ales cu tine și în care totul se plătește… mai devreme sau mai târziu. De aceea, Domnița bea apă cu vitamine, ca să fie pregatită pentru orice situație.
Nu, această apă nu va asigura întreg necesarul zilnic de vitamine. Asta doar voi o puteți face, printr-o dietă echilibrată. Ce face, însă, Vitam!n aqua, este să vă dea mai mult decât o apă pură și atât. Și da, eu o beau! Și vă recomand să o faceți și voi.
Va pupă cu drag si drac,
Domnița de Alba