Worth, Poiret, Vionnet, Chanel…Lanvin, Balmain, Givenchy… 7 repere, 7 genii, 7 vieti dedicate cautarii continue a formei, 7 vieti dedicate perfectiunii. Opera lor a revolutionat, a inspirat si a “sculptat” iremediabil “destinul” modei. Fie ca vorbim despre Charles Worth denumit “parintele haute couture-ului”, Paul Poiret a carui opera a fost comparata ca importanta cu cea a lui Pablo Picasso, taietura bie a lui Madeleine Vionnet, sau filosofia modernista a lui Coco Chanel, un lucru este cert: moda s-a nascut, a evoluat si “traieste” prin creatia lor. Cu toate acestea, acesta nu este un post despre istoria modei. Aceasta nu este o incercare de asumare a unei calitati care nu imi apartine.
Acesta ESTE un post despre frumusete si fascinatia pe care frumosul o exercita asupra noastra, a tuturor. Acesta ESTE un post despre inspiratie si cautarea neincetata a acesteia.
Am fost un copil cu totul atipic, o adolescenta introvertita si de cele mai multe ori o neadaptata a acestei societati.
Pasiunea mea pentru moda s-a nascut din frageda copilarie odata cu o “descoperire surprinzatoare” care m-a marcat iremediabil. ROCHIA. O magnifica rochie neagra. Totul mi se parea ireal: luciul fin al catifelei de matase, croiul, felul in care era asezata nonsalant pe sofaua din stofa rosie. TOTUL. Acela a fost momentul in care am inteles ca ea va face mereu parte din viata mea. Imaginea acelei piese perfecte ma obsedeaza din acea zi pana astazi iar fascinatia ei devine din ce in ce mai puternica. Imi doresc ca intr-o zi sa ma ridic la inaltimea celei care a purtat-o, sa “imprumut” din stralucirea acelei dive. Pentru ca tocmai faptul ca ii atinsese trupul dadea stralucire acelei stofe. Si totusi CINE ESTE “EA”? Cine este aceasta femeie misterioasa, care este chipul acestei himere?
Numele ei este Ileana Focsa. Si este o DIVA. O DIVA in adevaratul sens al cuvantului.”O femeie cu un talent extraordinar din lumea operei, teatrului, sau cinema-ului.” Absolventa a Academiei Regale de Arta Dramatica, actrita la Teatrul Alexandru Davila din Pitesti, actrita la Teatrul National din Bucuresti sub numele de Lili Sacerdoteanu, colega de teatru cu Gina Patrichi si Marilena Bodescu, prima stea la teatrul Constanstin Tanase, iata doar o recenzie dintre cele care apareau la acea vreme despre ea:
N. Carandino (Gazeta Literara 11 aprilie 1968): “In Suzana Voinesti, Ileana Focsa a reusit un rol admirabil, urmand in mod cu totul personal, cu distinctie fireasca si dramatism retinut, un drum ilustrat de Aura Buzescu. Realizarea actritei sa fie cu atat mai mult apreciata cu cat, fiind centrul spectacolului, a reusit sa il mentina la un nivel de arta.” (despre Ileana Focsa in “Arborele Genealogic”).
Cateva roluri:
Sorina – rol principal – “Insira-te margarite” de Victor Eftimiu
Vidra – rol principal – “Razvan si Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Anca, Ema – rol dublu – “Fii cuminte Cristofor” de Aurel Baranga
Suzana Voinesti – rol principal – “Arborele Genealogic” de Lucia Demetrius
Mama – rol principal – “Mama” lui Karl Capec
Larisa – rol principal – “Fata fara Zestre” de Alexandr Nicolaevici Ostrovski
Luize – rol principal – “Intriga si iubire” de Friedrich Schiller
Mama – rol principal – “Casa cu doua fete” de Mircea Stefanescu
“Recitalul 907” de Domenic Stanca – premiu pentru interpretare
Aceasta femeie ar fi putut purta cu demnitate ORICE rochie. Si ORICE costum ar fi stralucit prin simpla ei atingere. Ileana Focsa insa nu a avut niciodata privilegiul de a purta o creatie Givenchy sau Chanel, realitatea cruda este ca uneori, in acele timpuri actorii isi lucrau singuri costumele, pe care le coseau cu migala, piesa cu piesa,paieta cu paieta, perla cu perla… Si totusi ACEA rochie neagra purtata de Ileana Focsa este cea care mi-a capturat sufletul…
“Mar de aur, mar de aur… Cine imi va fi alesul? Mi-ai crescut pe-o creanga-n suflet. Frate bun cu neintelesul dor al clipelor de seara si-al visarilor de mai, toate dorurile mele, toate visele-mi chemai! Mar de aur, mar de aur, cui o sa te azvarl oare? Din sperante si din vise mi-ai crescut plapanda floare si-ai crescut mereu din ele, tot mai mare, pana cand, implinit cazusi din suflet pe pamant alunecand. Tu esti visul, tineretea, tu esti ziua cea de maine, sufletul intreg e-n tine, de te dau ce-mi mai ramane oare?”
Pentru Millie, “papusa ta” Iulia.