Ruby

Ruby s-a asortat cu iarba la un eveniment cu covor verde. Îmi place că s-a asortat atât cu iarba pe care o poartă pe broșă, cât și cu iarba de pe jos. Până la urmă,
verdele nu este culoarea mea preferată, dar trebuie să recunoaștem că această nuanță de grădină o prinde bine pe Ruby, din motive pe care nu le vom dezvolta astăzi.
Îmi place, are un look natural, aș putea să trec și peste sutien, motiv pentru care Ruby va primi de la noi o notă de 5.

Connect R

Nu știu dacă această nuanță de roz bonbon i se potrivește cu Connect R. Este un tip foarte masculin, dar o să zicem că funcționează pentru că are simțul umorului și îmi place asta la un bărbat. El este un tip care experimentează și să spunem că nu am o problemă majoră cu asta, motiv pentru care Connect R va primi, în această seară, de la noi un 6.

JO

Nu înțeleg de ce și-a pus acele tatuaje. Bine, și eu am purtat tatuaje și port tatuaje, dar nu le expun așa. Este o doamnă draguță, dar în niciun caz îmbrăcată așa la niște premii, în niciun caz cu mânuțele alea așa. Este ușor penibil. Îmi place cum cânți Jo, dar, din păcate, ținuta 0.

Anda Adam

Cu siguranță că Anda Adam are o ținută pentru care ar putea primi un premiu în această seară, numai că nu oferim premii pentru cinematografie, iar un remake după Duncan MacLeod sau, cum se numea, ”Numuritorul”, nu cred că se mai face. Pentru că ar putea concura cu vestimentația din ”Nemuritorul”, acest ursuleț Paddington, în variantă sado-maso. Nu zic că nu o prinde galbenul, dar totuși, săracul Paddington ce-ar spune dacă te-ar vedea așa, Anda? Este foarte tris, și cum și-a legat ea acele cataramuțe care sunt pentru încălțăminte sau pentru ceva foarte ieftin. Hai, că ursulețul arată adorabil. Anda Adam, ursulețul arată mai bine decât tine. Nota mea pentru tine este MINUS INFINIT.

Sore

Îmi place foarte mult posingul lui Sore în această imagine și, da, îmi place de Sore pentru că a făcut ceva interesant. Nu știu dacă nu putea să facă mai bine de atât,
de fapt știu că ar fi putut să facă mai bine, dar nu este nicio dramă, până la urmă a fost una dintre cele mai bune apariții. Deci… nota mea pentru Sore ar fi putut
să fie 9, dar, din păcate, este doar 6,8.

Dorian Popa

Dorian Popa. L-am mai văzut cu o ținută la acest eveniment, dar nici aceasta nu este rea. I-aș recomanda să se bronzeze mai puțin, este puțin prea artificial, din
punctul meu de vedere. Fittingul este impecabil, îmi place până și faptul că a ales să se vadă această proporție din manșetă, este în regulă. Nota mea pentru Dorian
este 8.

Răzvan Simion și Lidia Buble

Lidia Buble este, cu siguranță, o răsfățată a acestei rubrici, cred că a primit nenumărate trofee BAU, dar eu nu am o ținere de minte atât de bună. Și în această seară a făcut o alegere care s-ar încadra într-un trofeu și bănuiesc că știți deja la care. Ador costumul din tartan și mai ales din această combinație și îmi place că nu are o pălărie, ci are o șapcă. Iată că se poate, Lidia. Ce-ai zice de un WOW?

Lora

Măi, de când a apărut Ciobanu la ”Bravo, ai stil!” cu atît de multe broșe a înnebunit toată România. Bine, a mai făcut și Ungaro, dar nu contează asta. Lora nu are o apariție chiar slabă. Mi se pare că o prinde această siluetă puțin mai planturoasă, mai ales la nivelul feței, arată foarte bine lucrurile mai conturate. Ce nu aș fi ales eu sunt acele botine, nu simt neapărat nevoia lor și nu aș fi pus toate broșele din casă. În fine… nu este o ținută chiar atât de rea. Lora va primi de la noi o notă de 1.

AMNA

AMNA a îmbulinat-o doar pe jumătate, adică nu a îmbulinat-o chiar până la capăt. N-am o problemă doar cu bulinele, cât și cu acele încălțări care o fac să fie foarte mică de înălțime, foarte îndesată și ce se întâmplă cu acest Janism pe care-l dezvoltă la nivelul capului. Me Tarzan, you Jane! Adică, nu înțeleg? Totuși suntem în 2017 și cred că putem să facem o treabă mai bună. Nu vreau să-i dau notă, vreau să-i dau un trofeu BAU.